Nigeria a tăiat curentul în Niger, în urma loviturii de stat

0
214
Marile orașe din Niger au rămas fără curent electric, după ce Nigeria a deconectat, începând de marţi, linia de înaltă tensiune care transportă electricitate în țară, relatează CNN. În același timp, unul dintre conducătorii Comunităţii Economice a Statelor Africii de vest (CEDEAO) a spus, miercuri, că o intervenţie militară în Niger, în urma puciului, va fi „ultima opţiune pe masă”, însă este necesară pregătirea acestei „eventualităţi”.
Şefii de Stat Major ai ţărilor CEDEAO se reunesc începând de miercuri şi până vineri la Abuja, pe tema puciului din Niger, a anunţat marţi seara într-un comunicat această organizaţie regională. „Opţiunea militară este ultima opţiune pe masă, ultimul recurs, dar trebuie să ne pregătim de această eventualitate”, a declarat comisarul CEDEAO însărcinat cu Afaceri Politice şi Securitatea Abdulfatar Musa.

Lasă un răspuns